Istoricul Parohiei Uniunea Voluntarilor
Biserica Parohiei „UNIUNEA VOLUNTARILOR” cu hramurile: „Sfinţii Impăraţi Constantin şi Elena”, „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” este situată în Bd. Tudor Vladimirescu nr. 33, în mijlocul oraşului Voluntari, suburbană la nord-estul Bucureştiului, între cele două şosele principale Afumaţi şi Ştefăneşti.
Oraşul Voluntari a luat fiinţă în anul 1950, prin împărţirea administrativă din acel an. Până atunci ţinea de oraşul Colentina sub numele de „Cartierul Voluntari”.
Numele comunei înfiinţate era „Cetatea Voluntărească”, după numele celui mai vechi cartier: „Cetatea Voluntărească”, înfiinţat în anul 1930 prin împroprietărirea cu locuri de casă a unor foşti voluntari ardeleni, bănăţeni, macedoneni etc. din războiul din 1916-1918.
De împroprietărirea foştilor voluntari s-a ocupat societatea „UNIUNEA FOŞTILOR VOLUNTARI” cu sediul în Bucureşti. În planul iniţial era prevăzută construcţia unei „Cetăţi Voluntăreşti” cu case tip. În plan s-a repartizat loc pentru o „CATEDRALĂ A FOŞTILOR VOLUNTARI” ce avea să fie ridicată în viitor.